Jurământul lui Hipocrate

Hippocrate din Cos, cel mai vestit medic al Greciei antice, considerat "Părintele Medicinei", s-a născut în jurul anului 460 î.Chr. pe insula Cos (Arhipelagul insulelor Sporade)) și a murit către anul 370 î.Chr. în localitatea Larissa din Tessalia. Numele lui este legat de Jurământul lui Hippocrate, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat și în zlele noastre în multe universități de absolvenții facultăților de medicină. Născut într-o familie ce aparținea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei, Hippocrate învață medicina sacerdotală și anatomia de la tatăl său, Heraclide. Părăsește insula sa natală și cutreieră ținuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia și Macedonia ca medic itinerant, dobândind o solidă reputație ca practician. În jurul anului 420 î.Chr. se întoarce la Cos, unde fondează o școală pentru viitori medici. Mai târziu va înființa o altă școală în Tessalia, unde își va sfârși zilele la Larissa către anul 370 î.Chr.

Varianta originală a Jurământului

Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea și Panaceea, pe toți zeii și zeițele, luându-i ca martori că voi indeplini, pe cât mă vor ajuta puterile și priceperea, juramântul și legământul care urmează:  
-Pe învățătorul meu într-ale medicinii îl voi socoti deopotrivă cu cei care m-au adus pe lume, voi împărți cu el averea mea și, la nevoie, îi voi îndestula trebuințele, pe copiii săi îi voi privi ca pe frații mei și, dacă vor dori să devină medici, îi voi invaăț fără plată și fără să le cer vreun legământ.
-Preceptele, lecțiile orale și tot restul învățăturii le voi împărtăși fiilor mei, fiilor învățătorului meu și ucenicilor uniți printr-o făgăduială și printr-un jurământ, potrivit legii medicale, dar nimănui altcuiva.
-Le voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile și mintea, și mă voi feri să le fac orice rău și orice nedreptate.
-Nu voi încredința nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere, și nu voi îndemna la așa ceva, tot astfel nu voi încredința nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede. Îmi voi petrece viața și voi îndeplini meșteșugul în nevinovăție și curăție.  
-Nu voi practica operația scoaterii pietrelor din bășica udului, lăsând-o în seama celor ce se ocupă cu aceasta. În orice casă aș intra, voi intra spre folosul bolnavilor, păzindu-mă de orice faptă rea și stricătoare comisă cu bunăștiință, mai ales de ademenirea femeilor și a tinerilor liberi sau sclavi.  
-Orice aș vedea și aș auzi în timp ce îmi fac meseria sau chiar în afară de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea împrejurări, păstrarea tainei este o datorie.  
-Daca voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viața și de meseria mea, pururi cinstit de ceilalți, iar dacă îl voi nesocoti și voi fi un sperjur, merit să am o soartă dimpotrivă.  

Varianta modernă a Jurământului,

(așa cum a fost ea adoptată de Asociația Medicală Mondială în cadrul Declarației de la Geneva - 1975)

Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
-Mă angajez solemn să-mi consacru viața în slujba umanității;
-Voi păstra profesorilor mei respectul și recunoștința care le sunt datorate;
-Voi exercita profesiunea cu conștiință și demnitate;
-Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră;
-Voi păstra secretele încredințate de pacienți chiar și după decesul acestora;
-Voi menține prin toate mijloacele onoarea și nobila tradiție a profesiunii de medic;
-Colegii mei vor fi frații mei;
-Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea și pacient considerații de naționalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
-Voi păstra respectul deplin pentru viața umană de la începuturile sale chiar sub amenințare și nu voi utiliza cunoștințele mele medicale contrar legilor umanității.
Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare